Home » Știință » Consumul de alcool până la pierderea cunoștinței dublează riscul apariției demenței la bătrânețe

Consumul de alcool până la pierderea cunoștinței dublează riscul apariției demenței la bătrânețe

Consumul de alcool până la pierderea cunoștinței dublează riscul apariției demenței la bătrânețe
Sursa foto: Unsplash
Publicat: 15.09.2020

Nu este recomandat și uneori poate fi periculos. Consumul de alcool până la pierderea cunoștinței se întâmplă atunci când oamenii exagerează și beau atât de mult încât organismul nu mai poate face față.

Mahmureala de a doua zi poate fi mult mai gravă decât o simplă durere de cap, au descoperit cercetătorii.

Un studiu imens asupra cercetărilor anterioare care au analizat „antecedentele alcoolice” ale peste 130.000 de oameni sugerează că riscul de apariție a demenței mai târziu în viață se dublează din cauza consumului în exces de alcool.

Nu știm destule despre modul în care alcoolul contribuie la declinul cognitiv

Deși legăturile dintre consumul excesiv de alcool și demență sunt bine documentate, încă nu știm destule despre modul în care alcoolul contribuie la mecanismele biologice din spatele declinului cognitiv, după cum se întâmplă în cazul maladiilor precum Alzheimer.

Chiar și așa, aceste legături au fost observate în numeroase studii. Totuși, în timp ce subiectul a fost îndelung cercetat de oamenii de știință, asta nu înseamnă că nu există metode și mai noi de a analiza datele.

O limitare semnificativă în studiile existente, care au tendința să analizeze efectele asupra consumului mediu de alcool de-a lungul timpului, este lipsa analizării tiparelor consumului de alcool care se ascund în spatele acelor medii.

Alcoolul în cantități mari consumat într-o perioadă scurtă crește nivelul toxicității din sânge

Spre exemplu, cel mai probabil există o mare diferență între consumul de 14 băuturi alcoolice în decurs de două săptămâni și același consum într-o singură noapte.

„Consumul de cantități mari de alcool într-o perioadă scurtă poate duce la creșterea toxicității în sânge, deș i astfel de episoade nu au loc în timpul consumului mediu de alcool”, a explicat echipa de cercetare, coordonată de epidemiologul Mika Kivimaki, de la University College London, potrivit Science Alert.

Consumul excesiv de alcool contribuie la apariția bolilor asociate demenței

„Așadar, nivelurile moderate și ridicate de consum pot fi combinate cu episoadele de consum în exces, astfel ducând la efecte acute asupra sistemului nervos central, precum și pierderea temporară a cunoștinței”, au mai spus cercetătorii.

Totodată, oamenii de știință au mai explicat că episoadele de consum în exces de alcool ar putea contribui la dezvoltarea altor condiții medicale asociate demenței, precum boli ale ficatului și rinichilor, diabet și boală arterială coronariană.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Leacul pentru mahmureală, descoperit de o echipă de cercetători finlandezi

Un pahar de ştiinţă. Ce se întâmplă cu corpurile noastre atunci când consumăm alcool?

Ce se întâmplă în corpul tău atunci când mănânci în exces doar o singură dată

Greutatea în exces din timpul sarcinii poate reprezenta un factor de risc pentru dezvoltarea bebelușilor

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase